Scurt istoric

Istorie Noiembrie 12, 2014

Parohia Tudora II a luat ființă în anul 1997, când preotul Cocoreanu Vasile vine în postul de preot paroh al acestei parohii desprinzându-se teritorial din Parohia ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” Tudora.

Parohia s-a înființat datorită noilor realități și cerințe pastoral-misionare ale momentului respectiv.

Preotul Vasile Cocoreanu primește misiunea de a organiza noua parohie și de a construi împreună cu credincioșii o nouă biserică.

Terenul pentru noua biserică a fost donat parohiei de către familia Ion și Elena Livadariu împreună cu fiii lor Stelian, Ion și Cătălin.

Pentru început, credincioșii construiesc în doar șapte luni o capelă care să servească necesităților liturgice ale noii parohii până la construirea bisericii parohiale.

Piatra de temelie a noii biserici s-a pus odată cu slujba de sfințire a locului oficiată de PS. Calinic Botoșăneanul în data de 13 iulie 1997. Biserica are ctitori familia Livadariu, care a donat și terenul necesar construcției, și se realizează cu cheltuielile acestei familii având hramul ”Sfântul Stelian”. În prezent urmează să se construiască acoperișul.

În anul 2010, s-au început lucrările unui Centru social-filantropic cu sprijin enoriașilor și al Consiliului local al comunei Tudora.